Din ușă în ușă 

08.10.2022
“Din ușă în ușă, în Miroslava”, alături de senatorul de Diaspora Radu Mihail, liderul de grup al senatorilor USR, în Senatul României, căruia îi mulțumesc pentru timpul petrecut alături de oamenii din comunitatea noastră.   📍Dacă Joi am stat de vorbă cu vecinii din satul V. Ursului, ieri am ajuns în V. Adâncă, unde oamenii sunt plăcut surprinși să ne vadă din nou printre ei.  Am discutat despre impactul scumpirilor la energie, gaz și combustibil , despre măsurile pe care guvernul PNL-PSD nu le ia, despre legea educației, plagiat și pensii speciale, dar si despre canalizare, lipsa creșelor, a grădinițelor, școlilor, traficul din Miroslava, transport public, străzi, sensuri unice sau proiectul imobiliar de 60 de blocuri propus pentru zona 5 Drumuri.   Feedbackul din teren este cel mai important pentru noi, pentru că doar așa putem adapta propunerile noastre, fie ele în consilii locale sau parlament, la cerințele cetățenilor.

Alături de tinerii politicieni USR, la team-buildingul organizat astăzi de USR Tineret Iași împreună cu liderul de grup al senatorilor USR,senatorul de Diaspora, Radu Mihail, senatorul Marius Bodea și deputatul Filip Havarneanu .
 Iașul are viitor !

Astăzi am participat, alături de consilierii județeni ai USR, atât la sedința Consiliului Județean Iași cât și la sedința Comisiei de Urbanism, care a avut spre avizare PUZ-ul pentru vestitul Ansamblu rezidential: locuinte colective, sat Valea Adanca, com. Miroslava, NC 75075, NC 93982, NC 93985, NC 93938, NC 94015

Din păcate, pentru mai marii de la județ, analiza detaliilor din documentație sau părerea comunității din V. Adânca nu fac parte din modul lor de a face administrație la nivel județean. De mers pe teren nici nu mai vorbim...

Avizul comisie fiind unul consultativ, a trecut drept FAVORABIL. Cu excepția colegilor de la USR, toți ceilalți reprezentanți ai partidelor politice au votat PENTRU. Liber la blocuri în V. Adâncă din partea lor.

După cum am spus în repetate rânduri, NU suntem împotriva dezvoltării imobiliare, dar această dezvoltare trebuie să aibă în prealabil o infrastructură rutieră corespunzătoare, utilități și servicii care să deservească la standarde normale atât populația existentă cât și noii locuitori a peste 45 de viitoare blocuri...

Fac apel public, la executivul Primariei Comunei Miroslava, datorită majorității politice pe care o dețin în Consiliul Local să aprobe constituirea unei comisii, în cadrul Consiliului Local,de analiză în vederea găsirii celor mai bune solutii de dezvoltare a infrastructurii rutiere din V. Adânca.

Astăzi avem acest proiect în atenție, mâine apare altul, iar problemele rămân aceleași.

Comunitatea așteaptă soluții !!!

Mâine ,voi depune la registratură și o inițiativă scrisă pentru constituirea acestei comisii în care voi cere să participe și reprezentanți ai cetățenilor din comunitate, în virtutea transparenței și a guvernării participative.

Share
Silviu Ghenghea- Blog politic
Toate drepturile rezervate 2022
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți